Peste 100 de blocuri din Drumul Taberei, fără căldură și apă caldă din cauza lucrărilor la metrou

Peste 100 de blocuri din Drumul Taberei, fără căldură și apă caldă din cauza lucrărilor la metrou
Publicat: 18/11/2016, 13:29
Actualizat: 26/03/2019, 02:36

„R.A.D.E.T. anunță că va întrerupe temporar furnizarea apei calde și agentului termic pentru încălzire, în zona Drumul Taberei, din Sectorul 6 al Capitalei, începând cu data de luni, 21 noiembrie, ora 00.00. Întreruperea a fost cerută, pentru executarea unor lucrări în cadrul proiectului „Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon” în Proiectul Operațional Sectorial Transport (cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională), beneficiar al proiectului SC Metrorex SA, de către executantul lucrării – Asocierea SPA FCC Construction SA, Delta ACM 93 SRL, AB Construct SRL, prin societatea comercială VERTA – TEL SRL. Vor fi afectați locatarii unui număr de 111 blocuri situate în perimetrul străzilor Sibiu, 1 Mai și Drumul Taberei (între intersecția cu strada Brașov și intersecția cu strada Sibiu)”, potrivit unui comunicat de presă al RADET remis vineri MEDIAFAX.

Reprezentanții constructorului estimează că lucrările vor avea un termen de execuție de maxim 24 de ore, astfel că serviciul de alimentare cu apă caldăși căldură va putea fi reluat, cel mai târziu marți, 22 noiembrie, ora 08.30.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații